Parfumul ca stare de bine.

Știm că nu e atât de simplu să ne alegem parfumul preferat.

Unii dintre noi, mai norocoși, l-au găsit deja, în timp ce alții încă sunt în căutarea acelui parfum care să-i reprezinte cu adevărat. Pentru cei din a doua categorie, vă dăm câteva vești, sperăm noi, îmbucurătoare. Prima ar fi că nici parfumul nu e deloc un lucru simplu. Sunt ani de studiu și testări în crearea unei esențe care ar putea să spună doar o mică parte din povestea noastră și care să transmită suav că suntem, printre altele, boemi, romantici, solitari, neînfricați sau rebeli. A doua veste bună e că la Very&SO vei descoperi că nu există parfumul universal al personalității tale, ci că ai la dispoziție un complex de uleiuri esențiale care să vorbească despre tine, în funcție de starea pe care o ai. Așa că aici, la Very&SO, ne interesează de fiecare dată starea ta de bine. La fel cum într-o relație de iubire ne luăm anumite angajamente care să ajute la consolidarea acelei relații și alegerea parfumului presupune un minim de efort din partea purtătorului. Nu e atât de simplu încât să faci o alegere în fața ecranului telefonului, doar pe baza culorii sau formei sticlei de parfum. Dacă vrei ca acesta să le vorbească celorlalți despre cine ești și despre cât de bine și încrezătoare te simți, atunci ai nevoie să petreci timp printre parfumuri, să le descoperi și să vezi ce sticlă și ce miros te inspiră cel mai mult. Acum, sigur că Internetul ne poate ușura această muncă prin existența unor website-uri care îți oferă recomandări de parfumuri în funcție de istoricul preferențelor tale cu acest obiect ce pare – în continuare – de fabricație magică, de unde pleacă probabil și fascinația noastră necontenită pentru el. Un produs creativ ca parfumul are însă nevoie de toată dăruirea noastră în a-l descoperi. Așa că prin cunoașterea categoriilor primare din care e format acesta, suntem gata să pornim într-o călătorie a simțurilor pentru care, trebuie să vă avertizăm, n-au fost create încă bariere de timp și spațiu. Noi te invităm să răsfoiești paginile dedicate parfumurilor pe care le vei întâlni la Very&So și, înainte de a începe să testezi cu încredere produsele pe propria piele, gândește-te la aceste categorii primare ale esențelor din componența parfumurilor care dau notele dominante. Apoi creează în minte combinația ideală dintre acestea și astfel să găsești o cale, cea mai scurtă am spune noi, de a fi mai aproape de parfumul dorit.

 

Parfumurile florale
sunt cele mai întâlnite. Le-ați regăsit în parfumuri celebre, dedicate în special femeilor, cu toate că există și parfumuri pentru bărbați cu note florale. Notele cele mai cunoscute sunt de trandafiri, iasomie și floare de portocal.

Parfumurile orientale
ne duc imediat cu gândul la esențe tari, picante, dar și la note calde, impunătoare a căror intensitate se echilibrează prin mixul de note dulci sau de chihlimbar. Aceste parfumuri sunt deja sinonime cu seducția. Comune în familia orientală sunt notele de smirnă, vanilie și anason.

Parfumurile lemnoase
sunt intense, calde și au în compoziție esențe pregnante de lemn de santal, cedru sau paciuli. Acestea combină de regulă pentru echilibru tonuri fresh, de citrice sau florale. Comune în această familie sunt mirosurile de paciuli, vetiver și santal.

Parfumurile fresh,
de la mirosul citricelor la cel al oceanului, le regăsim de regulă în preferințele bărbaților. La acestea sunt adăugate de regulă note picante, dar pot fi mixate și cu arome fructate. Des folosite în această categorie: esențe de salvie, bergamotă și grapefruit.

 

Apă de toaletă pentru bărbați VERSACE, 50 ml

Aromele oferite de bergamotă, de portocală amară, lămâie si neroli creioneaza personalitatea bărbatului contemporan, sigur pe sine și spontan.

Apă de parfum pentru femei UNGARO, 30 ml

Prospețimea din pară, prună și migdale combinate cu notele florale de iasomie și tuberoză, acompaniate de vanilie: un parfum captivant de care te vei îndrăgosti.

Apă de toaletă pentru femei KENZO, 50 ml

Flirtează cu accente de mentă și floare de lotus, amestecate cu note fresh de piersică, cedru, mosc alb și piper roz.

Apă de toaletă pentru femei NINA RICHI Premier Jour, 30 ml

Reamintește-ți oricând dorești momentele de fericire printr-un parfum floral combinat cu aromele de mandarină, gardenie și tonuri lemnoase.